Punct de belvedere la o înălțime de 45 de metri, după ce turnul de apă din Iosefin va fi revitalizat

Punct de belvedere la o înălțime de 45 de metri, după ce turnul de apă din Iosefin va fi revitalizat

Turnul de apă din cartierul Iosefin, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Timișoarei, urmează să fie revitalizat, în perioada următoare, cu bani norvegieni. Astăzi, 7 aprilie, a avut loc lansarea proiectului “Refuncționalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin”, în prezența primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Proiectul este finanțat prin Programul Ro-Cultura, fiind implementat de Primăria Timișoara și Asociația Prin Banat, ca partener.

Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 11 milioane de lei, iar Dominic Fritz susține că lucrările ar trebui finalizate până cel târziu la sfârșitul anului viitor.

Astăzi vrem să prezentăm unul dintre proiectele de infrastructură culturală majore pentru următorii ani. Acest proiect face parte dintr-o strategie de reconversie a spațiilor industriale din Timișoara pentru cultură, de a pune la disponibilitatea comunității spațiile nefolosite din Timișoara. Mă bucur foarte mult că acest proiect va fi gata fix când vom fi capitală culturală a Europei, în 2023. Acum așteptăm proiectul tehnic, apoi vom da drumul la licitația de execuție. Probabil în toamnă vom putea să începem cu execuția și atunci la sfârșitul anului viitor ne așteptăm că vom putea să deschidem acest turn“, a afirmat Dominic Fritz.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, în cadrul proiectului vor fi efectuate o serie de intervenții pentru obținerea de spații expoziționale și pentru evenimente culturale. Astfel, amenajarea exterioară presupune o rampă de acces către turn și amplasarea unei mici construcții, formată din birou administrativ și grupuri sanitare).

Accesul în turn este tratat ca un traseu pentru observarea construcției din exterior și care poate fi folosit ca spațiu expozițional. Se va demola gardul existent, se va amenaja terenul cu rampa de acces, se vor realiza gradene de beton și o copertina. Spațiile create în turn vor fi: zona de intrare – cafenea conectată cu spațiul exterior, la cota 24,75m – sală de expoziții, la cota +28,50m – spațiu foaier, la cota +34,50m – sală pentru activități culturale, la cota +45,50 m – belvedere. Lucrările, realizate de Primăria Municipiului Timișoara, vor consta în: restaurarea scărilor și balustradelor, se va păstra rezervorul 1 integral și se va amplasa un planșeu metalic în interior (spațiu foaier), se va păstra rezervorul 2, dar se vor realiza în el goluri pentru lumină (sala pentru activități culturale), se vor realiza scări interioare noi, se vor înlocui tâmplăriile exterioare, se va înlocui ușa de acces metalică cu una de sticlă, se vor aplica tehnici de curățare adaptate finisajelor existente cărămidă aparenta/beton, se vor realiza noi finisaje interioare“, a informat Primăria Timișoara.

La finalul lucrărilor, revitalizarea turnului de apă din cartierul Iosefin va fi realizată printr-o serie de activități cu scop educativ și de informare, organizate de Asociația Prin Banat. Dintre acestea pot fi enumerate tururi și vizite de șantier pentru studenții de la facultățile de profil, pentru a observa procedurile și tehnicile din cadrul procesului de restaurare. Va fi realizat și un eveniment de proiecții 3D pe monumentul istoric, în vederea familiarizării publicului cu proiectul. Vor fi realizate sesiuni de cercetare care se vor concretiza într-o expoziție permanentă dedicată monumentului, în expoziții temporare și se va realiza un model tridimensional dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere.

De asemenea, se dorește promovarea și susținerea comunității locale de artiști, prin organizarea unei serii de activități artistice-culturale și de recreere, printre care: teatru, muzică, film, simpozioane, expoziții, dar și numeroase ateliere dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Ca mecanism contemporan de activare a spațiilor alternative, va fi amenajat un spațiu de tip muzeal dedicat cafelei și o mini-cafenea tematică.

Capacitatea maximă a turnului de apă este de 70 de persoane.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *