PSD Timiș acuză guvernarea PNL de incompetență, în ceea ce privește decontarea transportului elevilor

PSD Timiș acuză guvernarea PNL de incompetență, în ceea ce privește decontarea transportului elevilor

- in Locale, Politica, Stiri
0

Una dintre problemele ridicate de PSD Timiș prin vocea consilierului județean Alexandru Iovescu joi, 13 februarie, a vizat decontarea transportului pentru elevii navetiști.

Datorită incompetenței și lipsei de profesionalism a actualei guvernări care a dat o ordonanță de guvern noaptea pe repede înainte, scrisă pe picior și dată la nivel de ciornă la Monitorul Oficial, au reușit să pună în pericol decontarea transportului pentru elevii navetiști. Este modul heirupist în care au elaborat ordonanța nr. 15, prin care au modificat lege educației, iar la articolul 84 aliniatul 3 spune că decontarea navetei elevilor se va putea face pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier. Dacă o luăm așa decontarea se va face numai pentru calea rutieră și iese din calcul decontarea transportului cu trenul, unde nu avem foarte mulți elevi, dar sunt elevi care merg la școală utilizând mijlocul de transport pus la dispoziție de CFR. Problema aceasta a fost ridicată și de Consiliul Național al Elevilor care a reacționat la această ordonanță de guvern. A doua problemă este că în buget nu sunt cuprinse sumele necesare pentru decontarea biletelor. În actuala ordonanță dată de guvernul prețurile nu sunt la prețul pieței și transportatorii vor avea o problemă, privind stabilirea decontării”, a spus Iovescu.
Gh. M.