PROTESTE în spitalele din Timiș: angajații vor salarii mai mari. Cu ce amenință

PROTESTE în spitalele din Timiș: angajații vor salarii mai mari. Cu ce amenință

- in Locale, Sanatate, Slider, Stiri
0

Nemulțumiți de salariile mici pe care le au, dar și de condițiile de muncă, peste 2.000 de angajați din sistemul sanitar din județul Timiș au participat la o grevă de avertisment, timp de două ore, în această dimineață.

Potrivit liderului Federației Sanitas din Timiș, Livius Cîrstea, protestele au avut loc în holul unităților sanitare sau în fața acestora, atât la Timișoara, cât și în spitalele din întreg județul.

Astfeș de greve de avertisment au avut loc, astăzi, în toate orașele din țară. În cazul în care guvernanții nu vor ține cont de solicitările angajaților din sănătate, aceștia amenință cu greva generală, în data de 31 octombrie.

Oamenii au protestat nemulțumiți fiind de salarii, de faptul că cei din TESA au fost excluși din ordonanța 20 și 43, care se doresc două ordonanțe de corectare a inechităților salariale pentru personalul din sănătate, pentru ei nu s-a întâmplat treaba asta“, a explicat Livius Cîrstea.