Protestatar din Timișoara audiat de polițiști pentru postări pe Facebook: “Erau curioși de unde am bani”

Protestatar din Timișoara audiat de polițiști pentru postări pe Facebook: “Erau curioși de unde am bani”

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0

Inspectoratul Județean de Poliție Timiș a întocmit, la începutul acestui an, două dosare penale pentru instigare publică, în urma unor postări făcute pe Facebook în timpul protestelor față de legile justiției, din Timișoara.

Printre cei chemați la sediul IPJ Timiș pentru a da declarații în cele două dosare penale se numără și Răzvan Codreanu, unul dintre organizatorii protestelor #rezist din capitala Banatului. Acesta s-a prezentat la sediul IPJ Timiș astăzi, la ora 13.00, iar ulterior a povestit pe Facebook cum a decurs totul.

Era vorba despre postările mele. Curioși ce am vrut să zic și la ce mă refeream, de unde am bani, dacă fac parte dintr-un ONG… Mai că nu vorbeam de Soros, dar am pomenit acest nume. Ceva cu mașini la Parlament, cu 40.000 de forțe de ordine și dacă suntem mai mulți vor ceda. Tot felul de aiureli. Ce înțeleg prin revoluție? Am spus clar că văd o soluție prin proteste pașnice. Ce mă determină să fac activitatea de protestatar? etc. Și da pot să schimbe de la martor la suspect, la inculpat. S-a deranjat că am făcut numele ei public. Ce să zic, mulțumesc pentru că administratorul mă salută acum pe stradă cu “salut martore”. Asta în drum spre poliție, astăzi. În rest a fost ca în clipul: Românește, de la BUG Mafia. Cu un geam mare în față, două camere de filmat pe mine. Și întrebări plictisitoare. Deci da, mă au în vizor pe mine și curioși de ONG-uri. Dacă asta nu e mâna PSD-ului, eu mă fac polițist“, a scris Răzvan Codreanu pe rețeaua de socializare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *