Aproximativ 300 de persoane, majoritatea angajați ai Maternității Odobescu, au protestat, joi, timp de două ore pe străzile Timișoarei. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că la o lună și jumătate de la închiderea unității sanitare, după ce o bucată de tavan s-a prăbușit, Primăria Timișoara nu a găsit o soluție privind relocarea.
Protestatarii s-au adunat, în jurul orei 14.00, în fața vechii clădiri a Maternității Odobescu, iar de acolo au plecat în marș până la Primăria Timișoara. „O maternitate pentru viață, nu pentru orgolii politice”, „Relocați urgent Maternitatea Odobescu” sau „Respect pentru pacienți”, au fost câteva dintre mesajele scrise pe pancarte.
„Fac un apel la primarul Fritz să găsească rapid soluții pentru criza generată de închiderea maternității Odobescu, având în vedere că situația actuală pune în pericol sănătatea și siguranța copiilor și mamelor din Timișoara și județele vecine (maternitatea Odobescu este maternitate de grad 3 și prelua inclusiv cazurile din județele cu care ne învecinăm)! Nu pun în discuție justețea închiderii maternității, ci pasivitatea și delăsarea de care administrația userista a dat dovadă începând cu anul 2020 față de cea mai mare maternitate din vestul țării”, a afirmat Roxana Iliescu, consilier local PSD, prezentă la protest.
Pe de altă parte, Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a precizat că sunt șanse ca în luna februarie Maternitatea Odobescu să fie relocată într-o nouă locație.
„Expertiza pe care am făcut-o a confirmat faptul că a fost decizia corectă (n.r. închiderea Maternității Odobescu) și că există o problemă structurală. Ca urmare a intervențiilor care au avut loc acolo de-a lungul timpului, care nu fost nici de cea mai bună calitate, nici foarte bine planificate, anul trecut, undeva înainte de Crăciun, a fost o discuție în spațiul public între Primarul Timișoarei și președintele Consiliului Județean Timiș, în care cei doi au agreat că primăria va putea să folosească clădirea Maternității Bega, clădire care acum este goală, Maternitatea Bega fiind mutată, și care stă neutilizată. Am și mers la acea clădire, am făcut evaluări, am dus și constructorul să vedem exact ce nevoi avem de igienizare și de reabilitare, ca să putem să folosim acea clădire exact cum a fost înțelegerea și cum domnul președinte a și publicat în spațiul public. Ulterior, undeva între Crăciun și Revelion, am aflat că, de fapt, oferta de a utiliza acea clădire nu mai este una valabilă, că de fapt e doar jumătate, nu întreaga clădire, și ulterior că de fapt ar fi vorba doar de o lună, două să o utilizăm. Când e nevoie doar de câteva luni ca să o aducem în punctul în care să putem să o folosim. Ca atare, acea variantă a fost una care nu mai este astăzi valabilă, în ciuda angajamentelor pe care le-am avut în spațiul public. Noi am demarat, între timp, mai multe analize și discuții cu mai multe posibilități, atât clădiri pe care le are Primăria Timișoara și care ar putea fi utilizate, cu mai mici sau mai mari eforturi de punere la punct, cât și de a găsi o clădire de pe piață. Eu aș zice că undeva în luna februarie o să ne putem muta într-o altă locație, dar informația aceasta certă o veți primi la sfârșitul lunii ianuarie”, a declarat Ruben Lațcău.
Consilierul local PNL, Cosmin Tabără spune că problema de la maternitatea Odobescu trebuie rezolvată repede.
“Îmi este greu să văd medicii, asistenții medicali sau personalul Maternității Odobescu protestând în stradă pentru condiții normale de muncă sau pentru siguranța pacienților. Care, în acest caz, înseamnă mamele și nou-născuții. Asistăm, neputincioși, la această situație amânată de zeci de ani. Vorbim despre o clinică ce, de mult timp, nu ar mai fi trebuit să-și desfășoare activitatea în acel loc. Cunosc bine acest lucru, pentru că doi dintre copiii mei s-au născut acolo. Pasivitatea, indiferența și lipsa de asumare au generat această criză. Este absolut necesar ca situația să fie rezolvată de urgență!
Propuneri concrete:
1. Soluție temporară pentru mutare: găsirea de urgență a unei alternative pentru relocarea clinicii, fie și parțială, într-un alt spațiu, pentru o perioadă scurtă de timp. Acest lucru trebuie realizat în acord cu specialiștii din domeniu și cu sprijinul primăriei.
2. Renovări și remedieri urgente: rezolvarea imediată a problemelor stringente pentru a asigura funcționarea clinicii până la găsirea unei soluții finale.
3. Achiziția unui spațiu adecvat: în urmă cu trei ani, am propus achiziționarea unei clădiri disponibile pe Calea Aradului, care putea oferi condițiile necesare unei funcționări decente. Este imperativ ca această opțiune sau una similară să fie reluată și implementată urgent.
4. Valorificarea proiectului existent: nu trebuie uitat faptul că această maternitate are un proiect aprobat și o autorizație de construcție. Tot ce mai lipsește este finanțarea! Dacă acest proiect ar fi fost realizat la timp, astăzi maternitatea ar fi fost finalizată. Finanțarea poate veni printr-un program guvernamental sau din alte surse”, spune Cosmin Tabără.