Proprietarii de clădiri istorice din patru zone din Timișoara, sprijin de la primărie pentru a le reabilita. Revine și supraimpozitarea

Proprietarii de clădiri istorice din patru zone din Timișoara, sprijin de la primărie pentru a le reabilita. Revine și supraimpozitarea

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Proprietarii de clădiri istorice din patru zone din Timișoara vor primi sprijin financiar din partea primăriei cu scopul de a reabilita fațadele imobilelor. Pentru a putea realiza acest lucru, Primăria Timișoara a lansat un program de reabilitare a clădirilor istorice din oraș, diferit față de programul vechi, prin care pentru niciun imobil nu s-a acordat ajutor financiar de la primărie. În perioada următoare, va fi prezentat și un proiect de hotărâre care va schimba regulamentul de sprijin financiar.

Prin programul nou de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiului Timișoara se va acorda finanțare pentru imobilele situate în zonele de acțiune prioritare (Piața Victoriei, Cetate, Iosefin, Piața Traian). Zonele au fost extinse puțin față de vechiul program; va fi înființat un departament care va acorda consultanță tehnico-economică și care va prelua și analiza dosarele depuse pentru finanțare“, a informat Primăria Timișoara.

Conform reprezentanților municipalității, clădirile înscrise pe lista monumentelor istorice sau situate în ansambluri istorice vor beneficia de 20% din valoarea lucrărilor eligibile sub formă de grant, iar 80% din valoarea lucrărilor sub formă de contribuție financiară. Sumele vor putea fi restituite în termen de zece ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.

În cazul clădirilor situate în situri istorice, proprietarii vor beneficia de 50% din valoarea lucrărilor eligibile sub formă de contribuție financiară rambursabilă, sume care vor fi restituite în zece ani, în baza unui contract de finanțare. 50% din valoarea lucrărilor va fi suportată de proprietari.

În programul Primăriei Timișoara sunt eligibile lucrările de reabilitare a fațadei și reabilitarea acoperișului. Costul cu întocmirea documentației tehnice este suportat în totalitate de către proprietari. Persoanele juridice nu beneficiază de finanțare.

Legat de riscul seismic (factorul care a blocat programul anterior), am stabilit că se va acorda finanțare proprietarilor clădirilor cu risc seismic 2 și 3, excepție fiind cazul în care expertul constată că sunt necesare lucrări de consolidare care condiționează executarea lucrărilor de reabilitare. După executarea acestor lucrări de consolidare, clădirea va fi eligibilă pentru finanțare”, a explicat consilierul local Paula Romocean. Nu se acordă finanțare pentru grad de risc seismic 1.

Noul program de reabilitare a clădirilor istorice va face obiectul unui proiect de hotărâre, care va fi supus dezbaterii publice.

Pe de altă parte, primarul Timișoarei nu renunță la supraimpozitarea proprietarilor de clădiri istorice care sunt lăsate în paragină. Dominic Fritz a anunțat că aceștia vor plăti un impozit de trei până la cinci ori mai mare. Până la data de 31 iulie, polițiștii locali îi vor soma pe proprietari că au obligația de a reabilita fațadele clădirilor istorice, iar cei care nu se conformează până la data de 15 decembrie, riscă să plătească taxa pe paragină.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *