Produci prea mult lapte? Atunci, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Timiş îţi oferă bani de la Uniunea Europeană să o laşi mai moale.
UE a stabilit şi suma în cuantum de 14 euro/100kg de lapte de vacă, cu o limitare la un volum total de reducere a livrărilor de lapte care corespunde sumei de 150 milioane euro. Beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 și care se angajează să reducă livrarea cantității de lapte într-o perioadă calendaristică de 3 luni – perioada de reducere, în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent – perioada de referință.
Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 kg și de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referință.
Pentru a solicita ajutorul, producătorii de lapte vor depune un formular de cerere de ajutor la care vor atașa copii ale contractelor cu prim-cumpărătorii, copii ale documente fiscale care atestă livrările –facturi, file din carnetul de comercializare, pentru livrările efectuate în perioada de referință și în luna iulie 2016. Depunerea se va face la sediul Centrului Județean APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza căruia solicitantul îşi are domiciliul/sediul social, direct sau prin poștă.