Priveghi spart de polițiști, în Timișoara

Priveghi spart de polițiști, în Timișoara

Amenzile curg în continuare în Timiș. Peste 300 de polițiști au verificat joi 73 de societăți comerciale, 89 de mijloace de transport persoane, dintre care 39 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.300 de persoane.

Au fost amendați 146 de timișeni pentru că nu purtau masca de protecție, zece pentru nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație. De asemenea, a fost întrerupt și un priveghi, iar organizatorul a primit o amendă de 15.000 de lei.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 54.500 de lei. Dintre acestea, 146 de sancțiuni contravenționale în valoare de 34.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, 10 sancțiuni în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 1 sancțiune în valoare de 15.000 de lei pentru organizarea de activități în spațiul privat/închis pentru care au fost instituite interdicții. * Pe strada Cluj din Timișoara a avut loc un priveghi, organizatorul a fost sancționat contravențional. Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației“, transmite IPJ Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *