Primul război mondial – o reconstituire istorică în Anul Centenarului, la Bastion Theresia

Primul război mondial – o reconstituire istorică în Anul Centenarului, la Bastion Theresia

- in Actualitate, Cultura, Locale, Social, Stiri
0

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, propune în Anul Centenarului, un eveniment de marcă. Este vorba despre “Primul Război Mondial, o reconstituire istorică”, care va avea loc în perioada 23-24 iunie, la Bastionul Theresia. Primul Război Mondial sau Marele Război-Războiul Națiunilor a fost un conflict militar sângeros de dimensiuni globale.

Bastionul Theresia va oferi pentru două zile un festival istoric, o reconstituire istorică prezentată în premieră, la acest nivel, în Timișoara.

În organizarea Muzeului Național al Banatului, evenimentul va oferi spectacole artistice și de  reconstituire istorică puse în scenă de profesioniști, prezentări de uniforme, arme și echipament ale armatelor participante în primul război mondial, în comparație cu dotările și armamentul militarilor de azi, punerea realistă în scenă a luptelor de acum mai bine de 100 de ani, demonstrații close-up de folosire a armelor, lecții interactive de duel ofițeresc și scrimă cu baioneta, și, firește, fiecare zi de festival se va încheia cu spectacole artistice de muzică live, teatru și coregrafii de lumină și foc, însoțite de salve de tun.

Invitați, reprezentând câteva din cele mai bune organizații de reconstituire istorică din țară, vor onora cu prezența acest eveniment major – Asociațiile Tomis, Tradiții Ostășești și IR33 Cetatea Aradului.

Spectacolele artistice propuse reprezintă o colaborare între interpreți specializați în muzica istorică, dansatori și jongleri, dar și actori – Anima Ignis va fi un spectacol de muzică live, teatru și coregrafii de lumină și foc, în două părți, prezentat în cele două seri de festival de Peregrinii, Deep6 Project și Teatrul Portabil. Deep6 Project, trupă specializată în coregrafii de foc, este un grup de tineri dansatori și jongleri care s-a impus prin spectacole incendiare și care e invitată la festivaluri de profil din țară. Teatrul Portabil, trupa actorilor care aduc spectacolul mai aproape de public, este recunoscută pentru abordarea inedită a fiecărui show, iar Peregrinii, menestrelii Timișoarei, încununați cu premii și succesul unor spectacole LIVE deosebite, sunt muzicienii și dansatorii care vor îmbrăca spectacolele din seria Anima Ignis în sunetul unei atmosfere de neuitat.

Programul evenimentului:

Sâmbătă, 23 iunie:

11-12  Parada militară a participanților, cu plecare din Bastionul Theresia și oprire în Piața Libertații și Piața Victoriei pentru momente de reconstituire istorică, în sunet de fanfară

15-20 Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial

21-22 Anima Ignis, spectacol de lumină și foc cu Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil

Duminică, 24 iunie:

11-13 Armele marelui război, prezentare interactivă de arme din anii Primului Război Mondial în contrast cu armamentul actual, în prezența membrilor grupurilor de reconstituire istorică și a unui pluton de militari a armatei române actuale; lecții de duel scenic și lupte scenice cu Teatrul Portabil

15-20 Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial

21-22 Anima Ignis – The Conclusion, a doua parte a spectacolului de lumină și foc, cu Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil

22:00 Momentul de rămas-bun al artiștilor și al asociațiilor de reconstituire istorică, în salve de tun, finalul festivalului dedicat Primului Război Mondial

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *