Primul campionat de donare de sânge din Universitatea Politehnica Timişoara

Primul campionat de donare de sânge din Universitatea Politehnica Timişoara

- in Educatie, Locale, Stiri
0

„Supereroi pentru viaţă – primul campionat de donare de sânge din UPT” –aşa se numeşte campania lansată, luni 23 februarie, de către UPT, la Policlinica din Complexului Studenţesc Timişoar.

Studenţii şi cadrele didactice şi-au manifestat interesul faţă de această iniţiativa venind în număr mare să doneze. Campania este organizată sub formă unui campionat între facultăţile din Universitatea Politehnică Timişoara cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara. Pentru a oferi şanse egale tuturor, punctajul va fi calculat proporţional cu numărul de studenţi şi cadre didactice din fiecare facultate.

Concursul se adresează studenţilor şi cadrelor didactice din UPT, dar orice altă persoană interesată poată să doneze şi să susţină acest demers. „Campania răspunde unei nevoi reale a sistemului medical românesc. Universitatea Politehnică Timişoara nu este doar un vector de cunoaştere în comunitate, ci îşi doreşte să şi răspundă problemelor cu care membrii săi se confruntă. Formarea spiritului civic pe băncile universităţii sperăm să contribuie la multiplicarea lui şi dincolo de mediul universitar. Ne dorim că studenţii şi cadrele să răspundă nevoilor semenilor lor. Concursul va continuă până la sfârşitul acestei săptămâni. Persoanele interesate să doneze sunt invitate să completeze formularul compionatului şi să viziteze pagină de Facebook a Universităţii Politehnică Timişoara”, spune Aniela Sălăjan de la Departamentul Comunicare şi Imagine din cadrul UPT.

G. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *