Primarul Robu a supărat Federația Română de Volei, după ce a declarat că “voleiul este ca și cum ai încerca să faci muzică din trei note”. Ce mesaj a primit

Primarul Robu a supărat Federația Română de Volei, după ce a declarat că “voleiul este ca și cum ai încerca să faci muzică din trei note”. Ce mesaj a primit

- in Administratie, Locale, Sport, Stiri
0

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a reușit să supere Federația Română de Volei, și nu numai, după ce a declarat, în ultima ședință de consiliu local, că voleiul “este ca și cum ai încerca să faci muzică din trei note” și că se miră că acest sport este unul “olimpic”.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Federația Română de Volei anunță că “condamnă cu fermitate” afirmațiile primarului Robu. Concret, edilul orașului de pe Bega a precizat, printre altele că „voleiul, nu vă supărați, mă mir că este sport olimpic, îmi pare rău că se vor simți jigniți cei care practică voleiul, este ca și cum ai încerca sa faci muzică din trei note, iese ce iese din trei note, așa este și la volei”.

Președintele federației, Gheorghe Vișan, spune că Nicolae Robu a discreditat practicanți ai voleiului din întreaga lume cu această declarație. “Această declarație aduce prejudicii grave imaginii voleiului, o disciplină sportivă prezentă la Jocurile Olimpice din 1964, la care România a cucerit medalia de bronz la masculin în 1980 (Moscova). Prin aceste cuvinte, dl. Nicolae Robu a discreditat sportivi excepționali, practicanți ai voleiului, din întreaga lume. Declarația surprinde cu atât mai mult cu cât în Timișoara s-au lansat, în timp, voleibaliști și voleibaliste care au reprezentat România cu brio pe plan internațional. În același timp, capitala Banatului va fi reprezentată la nivelul primei divizii, în sezonul următor, de două echipe, ACS Agroland Timișoara (feminin) și CSU UV Timișoara (masculin), și ne dorim ca acestor formație să li se recunoască meritele sportive“, transmite Federația Română de Volei.

În final, Gheorghe Vișan îi cere lui Nicolae Robu să retragă public declarațiile făcute în data de 27 iunie. “Federația Română de Volei nu poate fi de acord cu aceste afirmații, foarte dăunătoare pentru unul dintre cele mai populare sporturi de pe glob, și îi cere domnului Nicolae Robu să retragă public spusele din data de 27 iunie“, se arată în comunicatul de presă al federației.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *