Primarul Robu spune că din centrul Timișoarei vor dispărea toate cablurile aeriene până în luna mai

Primarul Robu spune că din centrul Timișoarei vor dispărea toate cablurile aeriene până în luna mai

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Este haos în zona centrală a Timișoarei, unde a fost spart un număr important de trotuare cu scopul de a fi mutate în subteran cablurile aeriene. De asemenea, în această perioadă au început lucrările de reabilitare a trotuarelor, astfel că trecătorii cu greu pot să circule.

Primarul Nicolae Robu a ținut să le dea un ultimatum proprietarilor de cabluri aeriene, cărora le-a transmis că nu vor mai fi permise amânări. Prin urmare, în momentul în care se va ajunge ca trotuarele de pe o anumită stradă să fie reabilitate, toate firele vor fi tăiate.

Noi am decis că toate cablurile trebuie duse în subteran. S-au spart trotuarele pentru că unii operatori au înțeles să-și ducă cablurile în subteran, noi înșine, primăria, am creat tubulația subterană pentru diversele cabluri și nu am finalizat lucrările pentru că alți operatori mereu ne-au mai cerut să mai amânăm pentru că și ei vor să facă operația, dar mai au nevoie de puțin timp. Orice răbdare s-a epuizat. De acum, nu mai avem niciun pic de înțelegere. Când ajungem cu lucrările la un anumit trotuar, tăiem toate cablurile de pe strada respectivă și nu o să mai aprobăm nicio intervenție la trotuare. Să nu-și închipuie cineva că după ce noi vom amenaja trotuarele și le vom face frumos, va veni să le spargă, n-o să mai dăm autorizații. A fost suficient timp la dispoziție pentru toți cei de bună credință și să-și facă propria tubulatură, și să și le ducă prin tuburile altora”, a spus primarul Timișoarei.

Primarul Nicolae Robu a estimat că până în luna mai a acestui an nu vom mai vedea niciun cablu aerian în interiorul inelului 1 de trafic, adică în zona centrală a Timișoarei, iar apoi se va interveni și în alte zone cu scopul mutării firelor în subteran.

Evident că proiectul nostru este să scăpăm întregul oraș de cabluri. Toate vor dispărea, dar mai întâi vrem să curățăm interiorul inelului 1 de trafic, apoi vom merge concentrat pe spațiul dintre inelul 1 și inelul 2 și mergem spre periferie, încât în final toate cablurile aeriene vor dispărea. (…) ”Estimez că în două luni nu vor mai fi cabluri în tot interiorul inelului 1 de circulație, până în luna mai. Eu îndrăznesc să sper că vom reuși să scăpam de cabluri. Știți cum e? Ne pare rău de cetățeni, pentru că până la urmă suferă oameni nevinovați. Dar oare noi suntem vinovați? Sau sunt vinovați cei care n-au vrut să înțeleagă ani la rând cu vorba bună, să respecte orașul și să-și respecte clienții, pentru că ei trăiesc din abonamentele pe care le plătesc cetățenii”, a mai spus Robu.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *