Primarul Robu recunoaște: “Da, sunt cartiere în care am făcut mai puțin”

Primarul Robu recunoaște: “Da, sunt cartiere în care am făcut mai puțin”

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Nicolae Robu a dat dovadă de sinceritate miercuri, 16 septembrie, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, prin intermediul căreia s-a lăudat cu faptul că a reușit să amenajeze încă o parcare în cartierul Calea Buziașului. Astfel, edilul-șef a recunoscut că în mai multe cartiere a făcut lucruri mai puține decât în altele, însă a ținut să dea vina pentru această situație pe cei care au condus orașul înaintea lui.

“O nouă parcare amenajată în Cartierul Calea Buziașului, un cartier cu foarte mulți tineri! Încă puțin și vom avea un al doilea cartier al orașului complet amenajat, după Cartierul Soarelui! Și în fază avansată sunt și Cartierul Calea Martirilor și Cartierul Circumvalațiunii, desigur, în acestea, mai ales în Circumvalațiunii, care este foarte mare, mai fiind încă multe de făcut. Dar amenajări remarcabile avem și în Calea Lipovei, Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Șagului, Dâmbovița, Stadion, Dorobanți, Tipografilor, Blașcovici, etc, practic în tot orașul! Da, sunt cartiere în care am făcut mai puțin. Dar asta numai și numai pentru că nu se poate face totul deodată, mai ales după o jumătate de secol în care nu s-a făcut mai nimic!“, a precizat primarul Nicolae Robu.