Primarul Robu, precizări despre măsura privind obligativitatea măștilor și a mănușilor: Se pot purta și eșarfe

Primarul Robu, precizări despre măsura privind obligativitatea măștilor și a mănușilor: Se pot purta și eșarfe

- in Actualitate, Administratie, Locale, Sanatate, Stiri
0

Primarul Nicolae Robu a venit cu o serie de precizări după ce, în această seară, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Timișoara a decis că, începând de mâine, se instituie obligativitatea purtării măștilor și a mănușilor pe mijloacele de transport public, precum și în spațiile închise în care se desfășoară relații cu publicul, inclusiv în magazine.

Astfel, primarul Timișoarei a explicat că în cazul nu se găsesc măști, cetățenii pot utiliza și eșarfe.

Se constată, pe de o parte, și desigur constatăm asta bucuroși, că la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș al Primăriei Timișoara zilnic se vindecă un număr important de pacienți ce au ajuns infectați cu noul coronavirus, dar pe de altă parte, se constată că zilnic se îmbolnăvesc noi și noi cetățeni și au loc din când în când și decese. Și atunci trebuie să ne protejăm, trebuie să luăm măsuri și ce recomandă specialiștii este ca în aceste spații închise, pe mijloacele de transport public și așa cum am spus, în spațiile diverselor structuri publice și private închise, în care se desfășoară relații cu publicul, să se poarte mască și mănuși. Sigur, se invocă faptul că nu se găsesc. Se găsesc și nu costă mult, unul, doi, trei lei, dar vreau să precizez că se acceptă și eșarfe în loc de măști. Important este să nu se transmită direct în aer ceea ce respiră, expiră cetățenii și respectiv atunci când se inspiră să existe un filtru. Asta se dorește. În privința mănușilor, se știe că virusul se transmite chiar mai mult decât prin aer prin intermediul mâinilor și de aceea s-a impus și purtarea mănușilor. Dacă se constată că într-adevăr este dificil să se procure mănuși, evident că se poate reveni asupra deciziei”, a afirmat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că în primele trei zile nu vor fi aplicate amenzi, însă nu a dorit să facă publice sancțiunile pe care le riscă cetățenii dacă nu se vor conforma la expirarea perioadei de grație.

Aceste hotărâri cu diverse restricții nu sunt luate de dragul de a fi luate, nu sunt făcute pentru cei ce le iau, ci ele sunt adoptate tocmai ca să vă protejeze în primul rând pe dvs., stimați cetățeni, pe cei care ajungeți cu treabă în astfel de împrejurări în spații închise, unde există un pericol de preluare a virusului de la persoane care sunt purtătoare. Vă rog să înțelegeți, așadar, vor fi trei zile de grație, nu se vor da amenzi din prima zi, dar vrem să se înțeleagă că trebuie luate aceste măsuri pentru binele nostru al tuturor. Dacă înțelegem să ne conformăm, atunci vom pune capăt mai repede acestei perioade de criză cumplită, care ne-a schimbat total viața și vom reveni la viața noastră normală, obișnuită, și se vom putea bucura, pe de o parte, unii de ceilalți socializând, doar se știe că omul este o ființă socială, dar pe de altă parte, de minunatul nostru oraș. Așadar, vă rog să respectați și această hotărâre“, a declarat Nicolae Robu.