Primarul Robu nu este de acord cu testarea pentru coronavirus a tuturor românilor

Primarul Robu nu este de acord cu testarea pentru coronavirus a tuturor românilor

- in Administratie, Locale, Sanatate, Stiri
0

Primarul Nicolae Robu a ținut să facă mai multe precizări în ceea ce privește epidemia de coronavirus. Astfel, într-un mesaj postat pe pagina lui de Facebook, primarul Timișoarei îi acuză pe Călin Popescu Tăriceranu, Victor Ponta sau Marcel Ciolacu că sunt “oameni iresponsabili” pentru că îi vede zilnic la televizor că vin cu “populisme duse dincolo de orice limite, descalificante pentru un om politic”.

Concret, edilul-șef este nemulțumit de faptul că cei trei politicieni propun, printre altele, ca Guvernul să sprijine firmele. “De unde să se dea?! Există, undeva, o pușculoaie fermecată, cu bani “fără număr” -vorba unor “iluștri” contemporani-, la care nu trebuie decât să deschizi robinetul și să dai apoi cât e nevoie în stânga și dreapta? Nu există, evident“, a scris primarul Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a susținut că nu este de acord cu testarea pentru coronavirus a întregii populații, așa cum propun cei trei politicieni. “Testarea întregii populații n-a făcut-o nicio țară și de fapt nici nu are cum să o facă cineva în timp util, așa ceva fiind pur și simplu o imposibilitate practică“, a scris primarul Nicolae Robu, pe Facebook.

Totodată, edilul-șef a comentat, pe rețeaua de socializare, și plecarea unor români la muncă în străinătate, în plină epidemie de coronavirus.

Păi fraților, au venit în țară sute de mii de concetățeni care n-au niciun venit! Iar piața românească actuală -piața, repet, că doar n-avem așteptări în acest sens de la Stat!- nu le poate oferi locuri de muncă! Din ce vrem să trăiască ei?! Din ajutoare sociale?! Din hoții?! Ei sunt, în majoritatea lor covârșitoare, oameni harnici, nicidecum milogi, nicidecum hoți! Nu e normal, atunci, dacă ei vor să plece la muncă și au unde să plece, să-i lăsăm, chiar să le facilităm plecarea?! Este o rușine să culegi sparanghel?! De unde până unde și de când asta?! De când o muncă cinstită, oricare ar fi ea, este o rușine?! Rușine este hoția, rușine este parazitismul, nicidecum munca! De ce să trebuiască să se furișeze acești compatrioți, de ce nu asumăm convenții oficiale, civilizate, firești, de tip win-win, care pun față în față o cerere cu o ofertă?! Ar fi ceva rău în ele?! Totul este ca lucrurile să se desfășoare cu respectarea regulilor, nicidecum în free running, cum am văzut în celebrul episod de la Cluj“, a declarat Nicolae Robu.

În final, primarul Timișoarei a salutat gestul președintelui Klaus Iohannis de a prelungi starea de urgență, pe care o consideră “singura care permite autorităților să ia prompt măsuri excepționale în situații excepționale! Asta nu înseamnă că în timpul stării de urgență, dacă cifrele medicale arată că e cazul, nu se pot relaxa pas cu pas diverse restricții, nu se poate renunța la anumite interdicții. Și nu înseamnă nici că starea de urgență n-ar putea fi ridicată de Președinte mai devreme, dacă evoluțiile din viața reală ar cere-o! Repet, dacă evoluțiile din viața reală ar cere-o“.