Primarul Robu: în toamnă se va putea circula pe Drumul Boilor

Primarul Robu: în toamnă se va putea circula pe Drumul Boilor

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Primarul Nicolae Robu susține că sunt mari șanse ca în viitorul apropiat șoferii să poată circula pe Drumul Boilor. Este vorba de noua șosea care va lega Timișoara de Moșnița, unde lucrările au început în vara anului trecut.

“Se lucrează și la Drumul Boilor și vrem să dăm în folosință cât de curând acest drum, adică până la toamnă. Asta este dorința mea și fac toate diligențele și insistențele pe lângă firma care execută lucrările să finalizeze încât să putem da drumul circulației pe acest drum extrem, extrem de important. Sigur, va rămâne de făcut acea girație la intersecția cu Centura Sud, dar se va face și ea, se poate circula și în absența acelei giranții, traversând, sigur, cu grijă centura, în stadiul în care este ea la ora actuală, adică drum în curs de realizare“, a explicat primarul Timișoarei.

Drumul Boilor va avea o lungime de 1.964 de metri și două benzi de circulație, trotuare și piste de biciclete, de câte 1,5 metri fiecare. Firma care execută lucrările este Super Construct, iar valoarea investiției este de aproape 13,8 milioane de lei, plus TVA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *