Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, le-a dat o veste surpriză iubitorilor de fotbal: Noua Poli va evolua în alb-violet, în liga I. Iată cum explică edilul Robu noua situaţie:
“După cum se ştie, echipa de fotbal istorică Politehnică Timişoara a dispărut, în primii ani după Revoluţie. În continuare, s-au creat diverse structuri, care s-au revendicat fiecare drept continuatoare a ei. Una singură are, însă, agreerea oficială în acest sens a Universităţii Politehnică Timişoara, instituţia care i-a dat viaţă în 1920, de facto şi în 1921, de jure. Această este ACS Poli (a se vedea Hotărârea Senatului UPT nr. 58 / 2012). ACS Poli este, nu numai la nivel de autopretentie -pentru că, aşa, oricine poate pretinde orice, evident-, ci cu recunoaştere şi în instanţele juridice şi în cele sportive, proprietara palmaresului istoric “Politehnică” şi a dreptului exclusiv asupra culorilor alb-violet şi a numelui “Politehnică” în fotbal. Nu însă, din păcate, şi asupra dreptului de folosinţă a acestor valori, drept cedat, prin contract, pe termen lung, către societatea comercială a lui Marian Iancu. Totuşi, în urmă negocierilor purtate, această societate a fost de acord că, până la ajungerea la o soluţie definitivă, ACS Poli să poată juca în Liga I, în sezonul 2015 / 2016, în ALB / VIOLET şi cu numele Poli Timişoara. Aşadar, din iulie, când începe ediţia 2015 / 2016 a campionatului naţional, echipa fanion a Timişoarei va juca în ALB-VIOLET! Hai Poli! P.S. Cer conducerii clubului să înceapă cât mai grabnic vinderea abonamentelor!”, scrie Robu, luni pe Facebook.
Gh. M.