Primarii din Grupul de Reformă și Administrație Locală (GRAL) se vor vor întâlni la sfârșitul săptămânii viitoare cu președintele României, Klaus Iohannis, dar și cu fostul premier al României Victor Ponta. Invitația a venit din partea liderilor politici care se vor afla la Timișoara, la sfârșitul săptămânii viitoare. Astfel că, vineri, 17 mai, primarii se vor întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis și sâmbătă, 18 mai, cu liderul Pro România, Victor Ponta.
Primarii din GRAL s-au întâlnit și vineri, 10 mai, la Dudeștii Noi, atunci când în județul Timiș s-a aflat în vizită premierul României, Viorica Dăncilă. Tema discuțiilor a fost Codul Administrativ și ultimele modificări care trebuie aduse. În următoarea perioadă, Codul Administrativ urmează să fie aprobat prin Ordonanță de Urgență de către Guvernul României. Noul cod administrativ are o serie de articole care ar putea îngreuna activitatea administrațiilor locale, iar edilii din au stabiit un punct de vedere care va ajunge pe masa guvernanților înainte de adoptarea ordonanței.
Membrii GRAL au căzut de acord că acest Cod Administrativ este foarte important pentru toți primarii din țară și eventualele greșeli sau neclarități care se regăsesc în actualul text al legii ar putea afecta grav activitatea primariilor și implicit cetățenii din localitățile ățrii. Primarii le-au cerut în repetate rânduri liderilor naționali ai partidelor să susțină adoptarea cât mai rapidă a Codului Administrativ.
În cadrul întâlnirii de la Dudeștii Noi s-a discutat și despre calendarul următoarelor întalniri pe care reprezentanții GRAL le-au programate cu lideri politici și administrativi la nivel național. Primarii au votat ca toate aceste întâlniri să fie organizate în mod transparent, iar cei care participă să fie mandatați de GRAL.
„A venit momentul să aflăm ce pot oferi liderii politici și administrativi de la București pentru comunitățile noastre. Ne întâlnim cu toți cei care au putere de decizie în această țară și care înțeleg ce rol avem noi ca primari în comunitățile care ne-au investit cu încredere prin vor direct”, au fost de părere primarii din GRAL.
Sursa foto: NewsTeam.ro