Primăria Timișoara nu vrea să cedeze clădirile de la Aerodromul Cioca Consiliului Județean

Primăria Timișoara nu vrea să cedeze clădirile de la Aerodromul Cioca Consiliului Județean

Planuri date peste cap pentru Consiliul Județean Timiș. Călin Dobra, șeful instituției, a făcut, ieri, un apel public către Primăria Timișoara, în care a solicitat cedarea clădirilor de la aerodromul Cioca. Vă reamintim că imobilele aparțin primăriei, dar sunt construite pe terenul CJ Timiș. Călin Dobra a anunțat că vrea să le reabiliteze, doar că pentru asta este nevoie ca acestea să fie cedate CJ Timiș.

Edilul Nicolae Robu nici nu vrea să audă de așa ceva. Și asta pentru că, potrivit primarului Timișoarei, CJ Timiș nu ar fi în stare să le administreze.

Consiliul Județean Timiș nu este în stare să facă nimic cu patrimoniul pe care-l are, cum să fiu de acord să se transfere clădirile de acolo? Am făcut mici intervenții acolo pentru pregătirea Flight Festival de anul trecut, vom face și acolo intervenții serioase, că noi chiar avem capacitatea să o facem. Nu vom fi de acord să înstrăinăm acele imobile valoroase. Ne vom ocupa de acele clădiri, erau importante spitalele, școlile, infrastructura de mobilitate, susținerea proiectului TM2021, acum le-a venit rândul și acelor clădiri. Anul trecut, la o intervenție mai scăzută ca valoare, anul ăsta vom avea intervenții mai consistente și probabil că în 2021, sper să putem face față, să schimbăm radical starea lucrurilor acolo. Dar nu le dăm și închidem subiectul aici”, a spus primarul Timișoarei.

Concret, este vorba de imobilele de la Aerodromul Cioca formate din hangar și clădirea administrativă, care include și turnul de control.