Primăria Timișoara a venit cu o serie de explicații după ce a decis să demoleze și baza de canotaj a Clubului Sportiv Municipal, amplasată pe malul Begăi. Totul în cadrul acțiunii de punere la pământ a construcțiilor ilegale din această zonă. Instituția susține că și această bază era amplasată ilegal pe malul Begăi.
„În ultima perioadă, în spațiul public s-au vehiculat mai multe informații eronate privind soarta bazei de canotaj a Clubului Sportiv Municipal, amplasată ilegal pe malul Begăi. Facem câteva precizări. Pe terenul aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara au existat câteva construcții neîntabulate, edificate fără autorizație de construire. Aceste clădiri au fost extinse ilegal rezultând clădiri noi pentru care eliberarea unei autorizații în vederea intrării în legalitate era imposibilă. Atât clubul sportiv cât și celelalte entități juridice care ocupă acel spațiu nu dețin un contract de închiriere sau concesiune, nici pe clădiri și nici pe teren. Este vorba de o suprafață de 3.863 mp de teren intravilan, aflat în proprietatea Municipiului Timișoara. Există o hotărâre definitivă și irevocabilă, care a tranșat problema dreptului de proprietate în favoarea Primăriei Timișoara. Totodată, există hotărâri ale celor două instanțe (Tribunal și Curte de Apel) prin care dispoziția emisă de primarul Dominic Fritz, privind demolarea construcțiilor neautorizate amplasate pe acest teren a rămas în vigoare”, a transmis Primăria Timișoara.
Acțiunea de demolare a construcțiilor ilegale de pe malul Begăi a început săptămâna trecută și printre construcțiile care se demolează se numără și cele aparținând bazei de canotaj. Instituția susține că s-a găsit o locație în care baza de canotaj să fie mutată.
„Primăria Municipiului Timișoara s-a aflat în legătură cu reprezentanții clubului de canotaj și s-au discutat mai multe opțiuni pentru ca baza de canotaj să își găsească un alt spațiu în care să își depoziteze ambarcațiunile și accesoriile necesare pentru antrenamente. Această soluție a fost găsită și agreată de ambele părți în urmă cu câteva zile și constă în mutarea bazei de canotaj într-un spațiu al Municipiului Timișoara situat pe bdul Vasile Pârvan nr. 5. De altfel, primarul Dominic Fritz s-a aflat în contact direct în toată această perioadă cu Elisabeta Lipă, Președinta Agenției Naționale pentru Sport. Chiar astăzi, primarul Timișoarei a discutat cu doamna președintă despre soluția găsită. Apreciem în mod deosebit eforturile și rezultatele sportivilor noștri și respectăm munca antrenorilor. Vom face toate demersurile ca activitatea lor să beneficieze de condiții decente și corecte”, a detaliat instituția.
Potrivit Primăriei Timișoara, noua locație este una temporară. Instituția vrea ca după ce va elibera malurile Begăi de construcțiile ilegale, să realizeze și spații dedicate sportului, inclusiv canotajului.
Foto: Facebook Timișoara – oraș european