Primăria Timișoara: există autorizație pentru lucrările la trotuarele din centru

Primăria Timișoara: există autorizație pentru lucrările la trotuarele din centru

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0
trotuare reabilitate

Primăria Timișoara a ținut să transmită un comunicat de presă joi, 21 mai, prin care au fost făcute mai multe precizări referitoare la legalitatea lucrărilor desfășurate cu scopul reabilitării trotuarelor din centrul orașului.

Astfel, Culiță Chiș, șeful Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Timișoara, arată că pentru aceste lucrări, care sunt de întreținere și reparații, nu este necesară obținerea autorizației de construire, așa cum prevede Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Astfel, în această lege se arată că “se pot executa fără autorizaţie de construire lucrări care nu modifică structura de rezistenţă şi/sau aspectul arhitectural al construcţiilor: lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente la infrastructura de transport şi la instalaţiile aferente“.

Cu toate acestea, reprezentanții municipalității susțin că “pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere realizate pe raza Municipiului Timişoara s-a emis Autorizaţia de construire nr. 1131/21.08.2019 şi AC nr. 1289/26.09.2019“, iar acestea au fost avizate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş în baza unui proiect vizat spre neschimbare de către șeful instituției, aşa cum rezultă şi din avizul cu nr. 130/Z/14.05.2018: ,,Se acceptă folosirea materialelor moderne de pavaj în Z.P. (elemente prefabricate din beton natur sau colorat, plăci mozaicate, etc.). Se va descuraja folosirea asfaltului pentru trotuare. În zona centrală se încurajează folosirea pietrei naturale cu condiţia ca trotuarele să aibă proprietăţi antiderapante”.

Prin urmare, Culiță Chiș arată că, din punctul său de vedere, atitudinea Direcției Județene pentru Cultură Timiș este una “abuzivă”.

Foto: Facebook Ilie Sârbu