Primăria Timișoara cumpăra o parte din baza sportivă de la „Electrica” cu jumătate de milion de euro

Primăria Timișoara cumpăra o parte din baza sportivă de la „Electrica” cu jumătate de milion de euro

- in Actualitate, Administratie, Locale, Sport, Stiri
0

Primăria Timișoara vrea să pună la dispoziția cetățenilor o bază sportivă și de agrement. Este vorba de complexul de la „Electrica”, o parte din suprafața acestuia urmând a fi cumpărată de primărie de la STPT. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost propus de către primarul Dominic Fritz către Consiliul Local Timișoara. Complexul sportiv este situat pe strada Renașterii, are două bazine de înot, un teren omologat pentru Liga a II-a, un teren de fotbal, două terenuri sintetice, un minihotel, clădire cu vestiare și punct trafo.

Facem un gest de normalitate, pentru că societatea de transport public a orașului trebuie să facă transport, nu să administreze baze sportive. E un complex sportiv valoros pentru Timișoara, care duce lipsă de infrastructură sportivă și de aceea vrem ca întreaga comunitate să beneficieze de facilitățile de aici. Dacă negocierile se vor încheia cu succes și reușim să o cumpărăm, o vom trece în administrarea Sport Club Municipal, clubul nostru de sport. Face parte din strategia noastră de a recupera, extinde și deschide infrastructura sportivă din Timișoara către cei care practică sport de performanță și către cei care au nevoie de locuri unde să facă mișcare”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Baza sportivă a fost construită în 1956, pe un teren cu suprafața de 7.073 mp, aflat în proprietatea Primăriei Timișoara. Construcțiile vizate pentru achiziție – bazinele de înot, terenurile sintetice, minihotelul, clădirea cu vestiare și punctul trafo – au o suprafață totală desfășurată de 3.648 mp și sunt în proprietatea Societății de Transport Public Timișoara. Valoarea de piață a complexului, cu excepția terenurilor de fotbal cu gazon natural, a fost stabilită de un evaluator independent în martie 2025 și este estimată la aproximativ 536.801 euro. Prețul final va fi stabilit în urma negocierilor purtate de Comisia de negociere cu terții.

Reamintim că, în vara anului trecut, municipalitatea a redeschis cele două bazine pentru toți timișoreni, după ani de zile în care baza a fost exploatată în interesul unei asociații. În anul 2016, două dintre terenuri au fost cedate gratuit și exclusiv asociației Club Sportiv Electrica 1929 Timișoara, condusă de aceeași persoană care a semnat contractul de comodat în numele societății de transport public. În urma unei acțiuni în instanță, municipalitatea a obținut, în aprilie 2024, anularea acestui contract păgubos, iar din vara anului trecut accesul la cele două bazine este, din nou, permis tuturor timișorenilor”, a transmis Primăria Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *