Primăria Timișoara a anunțat numele primilor artiști care vor urca pe scena JazzTM

Primăria Timișoara a anunțat numele primilor artiști care vor urca pe scena JazzTM

Primăria Timișoara a anunțat, astăzi, care sunt primii artiști care vor urca pe scena JazzTM. Ediția din acest an a festivalului de jazz va avea loc în perioada 3 – 5 iulie, iar potrivit reprezentanților instituției, va fi una “plină de concerte memorabile susținute de legende ale genului și artiști ce schimbă direcția și duc jazz-ul înapoi în cluburile frecventate de tineri”.

Printre cei care vor concerta la Timișoara se numără Herbie Hancock, unul dintre numele de referință ale industriei muzicale internaționale, care a obținut 14 premii Grammy. De asemenea, timișorenii vor mai avea parte de un spectacoș susținut de “Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis& The National Symphony Orchestra of Romania conducted by Cristian Măcelaru”. Wynton Marsalis este primul artist de jazz care a primit, în anul 1997, prestigiosul premiu Pulitzer pentru oratoriul său “Blood on the Fields”. Totodată, dirijorul timișorean Cristian Măcelaru a câștigat, luna trecută, premiul Grammy, alături de violonista Nicola Benedetti, la categoria “Cel mai bun solo instrumental”. În ceea ce privește Jazz at Lincoln Center, aceasta cuprinde 15 dintre cei mai buni soliști de jazz și cântăreți de ansamblu.

Primăria Timișoara a mai informat că la JazzTM vor participa și trio-ul experimental de jazz GoGo Penguin, Ezra Collective, un grup care s-a făcut cunoscut pe scena underground de jazz din Londra, folosind elemente de jazz, afrobeat, hip-hop, grime și R&B, pianistul Ashley Henry, Bokanté, un grup divers, plin de groove și muzicalitate, pianistul Alfa Mist, Nubya Garcia, compozitoare și saxofonistă, precum și Theon Cross, un compozitor care a ales tuba ca instrument de expresie.

Și în acest an, accesul la festivalul JazzTM va fi gratuit.