UPDATE: Prezență la urne de 40%, în județul Timiș, la ora 19.30

UPDATE: Prezență la urne de 40%, în județul Timiș, la ora 19.30

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Update: La ora 19.30, prezența la urne în județul Timiș era de 40,59%, un număr de 256.373 de persoane și-au exercitat dreptul de a vota.

Update: La ora 17.00, prezența la urne a fost de 32,42%, în județul Timiș. Concret, la secțiile de votare s-au prezentat 205.174 de alegători, dintre care 196.459 erau înregistrați pe listele permanente, iar restul pe cele suplimentare. În continuare se înregistrează o prezență slabă la vot a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 44 de ani.

Update: La ora 15.00, 24,89% dintre locuitorii din județul Timiș cu drept de vot s-au prezentat la urne, conform datelor oficiale. În total, este vorba de 157.566 de alegători, dintre care 150.910 au votat pe listele permanente, iar restul pe cele suplimentare. Cei mai mulți dintre votanți, 80.641, provin din mediul rural.

Update: La ora 13.00, prezența la urne în județul Timiș a fost de 18,71%, potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central. Asta înseamnă că s-a prezentat la vot un număr de 118.544 de alegători.

Update: La ora 11.30, prezența la secțiile de vot din județul Timiș era de 12,67%, ceea ce înseamnă că și-au exercitat dreptul de vot un număr de 80.057 de persoane. dintre care 76.185 au votat pe listele permanente, iar restul pe cele suplimentare. Statisticile oficiale arată că cei mai grăbiți să voteze au fost timișenii cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani.

Prezență la ora 09.00: Locuitorii din județul Timiș nu se înghesuie să vină la urne. Datele oficiale făcute publice de Biroul Electoral Central arată că, la ora 09.00, în județul nostru se înregistra o prezență la vot de doar 4,7%.

Asta înseamnă că la urne s-au prezentat doar 29.742 de persoane. Dintre acestea, 27.551 au votat pe listele permanente, iar restul pe cele suplimentare.

Vă reamintim că în județul Timiș au fost deschise toate cele 601 secții de votare, la ora 07.00, fără a fi înregistrate incidente. În cursul zilei de astăzi, sunt așteptate la vot un număr de 627.793 de persoane din județul Timiș, care se află pe listele electorale permanente.

Dintre cele 601 secții de votare, 212 au fost deschise la nivelul Timișoarei, din capitala Banatului fiind înscriși pe listele electorale permanente 274.632 de alegători.

Urnele se închid la ora 21.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *