Prețul locuințelor din Timișoara, în creștere. Cât a ajuns să coste metrul pătrat

Prețul locuințelor din Timișoara, în creștere. Cât a ajuns să coste metrul pătrat

- in Actualitate, Economie, Locale, Stiri
0
apartament

Locuințele scoase la vânzare în Timișoara sunt tot mai scumpe. Cel puțin asta reiese dintr-o analiză făcută publică de către Imobiliare.ro. Astfel, în ultimul trimestru al anului trecut, prețurile locuințelor au revenit pe plus în marile orașe din România, inclusiv în capitala Banatului. Bucureștiul a fost orașul care a consemnat cea mai mare creștere.

În ultimul trimestru din 2020, toate cele 11 mari orașe (cu peste 200.000 de locuitori) analizate au consemnat majorări ale sumei medii solicitate la vânzarea unui apartament – spre deosebire de cele trei luni anterioare, când au avut loc și scăderi. Marjele trimestriale de creștere s-au situat, în general vorbind, sub pragul de 2%, excepție de la regulă făcând doar Capitala, cu un plus de 2,1% (până la o medie de 1.470 de euro pe metru pătrat). Pe următoarele locuri în clasamentul majorărilor de preț se află Brașovul (+1,9%, până la 1.220 de euro pe metru pătrat) și Galațiul (+1,9%, până la 970 de euro pe metru pătrat), apoi Oradea (+1,3%, până la 1.060 de euro pe metru pătrat), Craiova (+1%, până la 1.180 de euro pe metru pătrat), Brăila (+0,9%, până la 860 de euro pe metru pătrat), Iași (+0,7%, până la 1.080 de euro pe metru pătrat), Cluj-Napoca (+0,6%, până la 1.810 euro pe metru pătrat util), Constanța (+0,6%, până la 1.250 de euro pe metru pătrat), Timișoara (+0,3%, până la 1.270 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Ploieștiul (+0,2%, până la 940 de euro pe metru pătrat)“, transmite Imobiliare.ro.

De asemenea, analiza realizată de portalul imobiliar mai arată că, după atingerea unui punct minim în luna aprilie, interesul pentru apartamente și case disponibile își revenise vizibil la nivelul lunii septembrie, când Bucureștiul recuperase aproximativ 85% din volumul consemnat în ianuarie, în vreme ce Timișoara se situa la puțin peste 80%, Brașovul, Iașiul și Constanța depășeau pragul de 70%, iar Cluj-Napoca ajungea la aproape 65%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *