Președintele Germaniei, așteptat la Timișoara săptămâna viitoare

Președintele Germaniei, așteptat la Timișoara săptămâna viitoare

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Timișoara va fi vizitată, săptămâna viitoare, de un șef de stat. Este vorba de Frank-Walter Steinmeier, președintele federal al Germaniei, care se va afla în orașul de pe Bega în perioada 25 – 26 mai. De asemenea, la Timișoara vor sosi și peste 60 de diplomați și înalți oficiali, interesați de evenimentele desfășurate în cadrul programului Capitalei Europene a Culturii 2023.

De asemenea, primarul Dominic Fritz se va afla într-o vizită oficială de promovare a Timișoarei 2023 în Portugalia, în perioada 22 – 23 mai, împreună cu Romanian Chamber Orchestra.

Programul intens al zilelor următoare include vizite la principalele obiective culturale ale orașului și la expozițiile reprezentative ale anului 2023. Primarul Dominic Fritz va întâmpina delegațiile străine la Cazarma U, unde se desfășoară una dintre cele mai mari expoziții de artă contemporană din programul Capitalei. Delegația Parlamentului Regional din regiunea Wielkopolska, Polonia, va vizita Timișoara în zilele de 24 și 25 mai, având în vedere discuțiile privind politica culturală și implementarea programului Capitalei Culturale Europene”, a transmis Primăria Timișoara.

În ceea ce privește vizita președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, programul său va include participarea la un concert al Filarmonicii Banatul și vizitarea expoziției de la Cazarma U.

Prezența înaltului oaspete german subliniază susținerea financiară importantă acordată de Germania evenimentelor Capitalei Culturale”, a informat instituția.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *