Presedintele CJT, Calin Dobra: “Mobilizare pe drumul Peciu Nou – Foeni”

Presedintele CJT, Calin Dobra: “Mobilizare pe drumul Peciu Nou – Foeni”

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra a fost vineri, 22 mai, în vizită pe șantierul drumului Peciu Nou – Foeni, tronson de 20 de kilometri, cu o platformă ce va fi lărgită la opt metri. Valoare investiției se ridică la 20 de milioane de lei, bani europeni.

Mobilizare pe drumul Peciu Nou – Foeni. Asta am solicitat constructorului astăzi, într-o vizită pe șantier. Se lucrează la sectorul de drum de 20 de kilometri care, odată finalizat, va facilita accesul către DN59 și, mai departe, spre punctul de trecere a frontierei de la Foeni. O șosea cu o platformă de 8 metri, din care 6 metri lățime are parte carosabilă și 2 metri acostamentele. Am inspectat șantierul, tocmai datorită importanței acestui tronson și pentru că am vrut să mă asigur că totul este în grafic. Îmi doresc în continuare o mobilizare maximă și seriozitate din partea firmei care execută lucrările, ca să putem încheia cât mai rapid această investiție de peste 20 de milioane de lei, bani europeni“, scrie președintele CJT, Călin Dobra, pe pagina sa de Facebook.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *