MITĂ ACADEMICĂ: Preparator de la Universitatea de Vest Timișoara prins cu bani marcați!

MITĂ ACADEMICĂ: Preparator de la Universitatea de Vest Timișoara prins cu bani marcați!

- in Actualitate, Educatie, Locale, Slider, Stiri
0

Preparatorul de informatică din cadrul Facultății de Matematică de la Universitatea de Vest din Timișoara a fost prins în flagrant, aseară, în timp ce lua mită.

Ovidiu Aritoni a fost surprins în timp ce primea de la un student suma de 600 de lei. El fusese denunțat și, anchetatorii arată că acționa astfel de mai mult timp.

El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat, astăzi, cu propunere de arestare preventivă instanței.

Conducerea Universității de vest din Timișoara amintește că a încheiat un parteneriat cu DGA tocmai pentru a preveni astfel de situații. ”Evenimentul, pe cât de nedorit, este pe atât de necesar în descurajare unor acțiuni nedemne de mediul profesionist creat la Universitate. Aceasta a fost și ideea care a stat la baza protocolului semnat acum trei ani cu Direcția Generală Anticorupție, în premieră pentru învățământul superior din România, când cele două instituiții s-au angajat să realizeze campanii de prevenire și informare la nivelul instituției. Universitatea este probabil cea mai mare instituție din vestul țării, cu peste 1000 de angajați și mai mult de 15.000 de studenți, însă responsabilitatea pentru actele respective îi aparțin în totalitate persoanei în cauză, singurul care va suporta consecințele propriilor decizii. Asemenea fapte nu au ce căuta în mediul academic și vor fi eliminate de către de comunitate, cu sprijinul partenerilor instituționali. Instituția regretă faptul că un om nu a înțeles că Universitatea are toleranță zero față de asemenea comportamente nedemne. În plus, apreciază implicarea autorităților judiciare și se bucură să îi aibă aproape în menținerea unui mediu academic sănătos”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *