Premierul României a decis să le bată obrazul autorităților locale din București, Timișoara și Iași pentru faptul că recensământul merge greoi. Așadar, Nicolae Ciucă a solicitat acestor trei mari orașe să se mobilizeze pentru a finaliza recenzarea până la data de 31 iulie.
“Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localităţi. Ştiu că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din Călăraşi, poate şi celelalte judeţe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze aşa cum se cuvine“, a afirmat premierul României.
Institutul Naţional de Statistică a anunțat prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie. Potrivit unui comunicat al instituției, prelungirea se aplică în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică acolo unde, din cauza gradului scăzut de recenzare, există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populaţie rezidentă estimată.