Premieră la Clinica de Chirurgie Vaculară Timişoara: Curs practic de ultrasonografie carotidian

Premieră la Clinica de Chirurgie Vaculară Timişoara: Curs practic de ultrasonografie carotidian

- in Locale, Sanatate, Stiri
0

Clinica de Chirurgie Vasculară și Microchirurgie din cadrul UMF “Victor Babeș”, împreună cu Societatea Română de Chirurgie Vasculară, a organizat primul Curs practic de ultrasonografie carotidian, adresat medicilor rezidenți și specialiștilor (cardiologie, neurologie, medicină internă, chirurgie vasculară).

Mihai Ionac, şeful clinicii, a spus că, dincolo de premiera unei asemenea acțiuni științifice, se află însă concluziile și acțiunile ce se cuvin a fi urmate: după vârsta de 45 de ani, o ecografie carotidiană poate reduce semnificativ riscul unui atac cerebral. “Cursul practic organizat de noi a fost în măsură să îi învețe pe medici cum să identifice pacienții cu probleme și pe care dintre aceștia să-i îndrume către neurolog sau chirurgul vascular. Fiindcă operația, într-un asemenea caz, reduce riscul de atac vascular cerebral cu 80%! O simplă investigație banală, neinvazivă, nedureroasă!”, a subliniat Ionac.

G. M.