Preferă să zboare cu avionul, decât să meargă cu mașina pe litoralul românesc. Ce destinații de vacanță aleg timișorenii

Preferă să zboare cu avionul, decât să meargă cu mașina pe litoralul românesc. Ce destinații de vacanță aleg timișorenii

- in Actualitate, Locale, Slider, Stiri
0

Litoralul românesc, cea mai importantă destinație turistică din țara noastră, nu este pe placul timișorenilor. Motivul? Se ajunge aici doar cu mașina, iar în lipsa unei autostrăzi, bănățenii sunt nevoiți să conducă chiar și unsprezece ore până la Marea Neagră. Acesta este motivul pentru care timișorenii preferă să zboare cu avionul spre alte destinații mai exotice din Grecia, Italia, Spania sau Turcia, în vacanța de vară.

„De la noi, din Timișoara, este dificil de mers la mare, din păcate. A fost o creștere foarte mare pe Turcia și pe Grecia, lumea a început să cumpere din timp, din ianuarie. În continuare destinațiile sunt sigure, nu am avut probleme. Din Timișoara faci 10-11 ore până la mare, în lipsa unei autostrăzi”, spune Andreas Suciu, membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România.

În ceea ce privește destinațiile preferate din România pentru bănățeni, principala atracție este Sibiul.

Timișorenii care sunt în căutarea unui pachet de vacanță la prețuri atractive sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la Târgul de Turism “Vacanța”. Cel mai mare târg de vacanță din vestul țării are loc în perioada 4 – 6 martie, între orele 10.00 – 19.00, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

Peste 30 de agenții de turism din regiune și din țară îi vor întâmpina pe vizitatori cu pachete de vacanță la prețuri reduse cu până la 30 la sută. Nelipsite vor fi și evenimentele special concepute pentru a stârni pofta de vacanță: prezentări ale unor destinații de vacanță, degustări de produse tradiționale, prezentări de produse și servicii pentru activități de timp liber, Miss Turism 2016. Vizitatorii vor putea participa și la tombola evenimentului, care are premii excursii și vacanțe în valoare de peste 7.000 de euro. Intrarea este liberă!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *