Ședință de Colegiu Prefectural cu surprize. Cel puțin asta spune prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu. Acesta a fost informat de reprezentanții Consiliului Județean Timiș că deocamdată nu există contracte pentru deszăpezirea drumurilor. Ba mai mult, contractele au expirat din martie.
“Iarna ne prinde din nou nepregătiți. Nepregătiți şi cu priorități diferite! În Colegiul Prefectural din noiembrie 2021, Consiliul Județean Timiş a făcut obişnuita informare privind pregătirea utilajelor şi a deszăpezirii drumurilor pe timp de iarnă. Reieşea atunci că actualele contracte cadru vor expira în martie 2022. Până aici totul bine şi frumos. Nu mică mi-a fost mirarea la Colegiul Prefectural de astăzi, când reprezentanții Consiliului Județean ne-au informat cu candoare că “contractarea este în curs de licitație, iar adjudecarea va fi făcută până în 15 noiembrie”. Bun. Trec peste întrebarea de bun simț: dacă ninge la 01 noiembrie, noi ce Dumnezeu facem? Şi mă gândesc că procesul de adjudecare prin licitație poate avea şi solicitări de clarificări sau contestații. Deci nu avem nicio garanție că drumurile județene vor fi deszăpezite în perioada următoare, deşi se ştia de problemă de mai mulți ani! Mă îngrijorează consecvența cu care actualul aparat al Consiliului Județean Timiş ratează orice proiect notabil. Şi aici mă pot referi şi la dezastrul de pe drumul județean Timişoara – Giarmata sau, de pildă, la faptul că angajații din Palatul Administrativ stau în frig, în timp ce prin birouri mişună instalatorii, pentru lucrarea de încālzire centralā care nici acum nu e gata. Iarna nu-i ca vara!“, spune Mihai Ritivoiu.