Poveștile uitate ale Timișoarei descoperite de elevii Colegiului Emanuil Ungureanu

Poveștile uitate ale Timișoarei descoperite de elevii Colegiului Emanuil Ungureanu

- in Educatie, Locale, Stiri
0

În cadrul Săptămânii Altfel, elevii Colegiului Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara, din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, au fost prezenți, luni 25 februarie, la Biblioteca Județeană Timiș -Secția de Artă unde alături de Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei au descoperit ”Poveștile uitate ale Timișoarei”.

Ilie Sârbu, președintele asociației, a spus că prin acest demers se urmărește scoaterea la lumină a unor aspecte din trecutul orașului, întâmplări mai puțin cunoscute. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Judeațeană Timiș- “Sorin Titel”, Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara, Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei care vor să atingă obiective precum promovarea valorilor culturale în randul tinerilor, promovarea obiectivelor culturale cu rol important în educarea şi formarea intelectuală, promovarea culturii ca barometru al calităţii vieţii in contextul istoriei ca factor modelator al personalităţii.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *