Poveste de Crăciun, la Penitenciarul Timișoara

Poveste de Crăciun, la Penitenciarul Timișoara

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Penitenciarul Timișoara va organiza în clubul instituției, spectacolul cultural-artistic „Poveste de Crăciun”, vineri, 21 decembrie, de la ora 10.30. Evenimentul susţinut de persoanele private de libertate va include obiceiuri tradiţionale româneşti, specifice sărbătorilor de iarnă – concert de colinde, scurte momente teatrale, împodobirea Bradului și oferirea unor surprize deținuților, urmărind astfel să aducă spiritul Crăciunului și în rândul celor privați de libertate.

Persoanele private de libertate au înregistrat în cadrul studioului TV cu circuit închis câte un CD cu poveşti de iarnă, ce va fi înmânat copiilor lor, într-un cadru festiv la care va fi prezent şi Moş Crăciun. Activitatea derulată, în cadrul spectacolului de Craciun, oferă persoanelor private de libertate, prilejul de a desfășura alături de copiilor lor, o serie de activități și jocuri recreative, de a simți, alături de cei mici, emoția și bucuria pe care Moșul cel Darnic o aduce în inimile tuturor, indiferent de vârstă.

În luna decembrie, Penitenciarul Timişoara organizează o serie de activităţi specifice Sărbătorilor de Iarnă ce vizează, în primul rând îmbunătăţirea comunicării cu mediul familial, cultivarea spiritului de generozitate şi toleranţă dar și păstrarea și promovarea valorilor tradiționale specifice acestei perioade.

Gh. M.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *