Polițiștii protestează, astăzi, în fața Prefecturii Timiș

Polițiștii protestează, astăzi, în fața Prefecturii Timiș

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Polițiștii din cadrul sindicatului DECUS vor protesta în fața Prefecturii Timiș, joi 31 decembrie, de la ora 10.00, din mai multe motive, cel mai important fiind faptul că Guvernul a decis să înghețe salariile.

De asemenea, polițiștii spun că pe viitor vor refuza să mai efectueze verificări ale persoanelor carantinate sau izolate la domiciliu din cauza COVID19. Ei nu vor mai participa nici la filtrele de control la intrările și ieșirile în și din localitățile carantinate.

Oamenii legii vor refuza controlul, având în vedere lipsa, calitatea neconformă și insuficientă a mijloacelor  de protecție anti-COVID, precum și faptul că polițiștii au fost “omiși” de la acordarea stimulentului de risc, injust nefiind considerați ca făcând parte din prima linie.

Polițiștii susțin că vor deveni extrem de indulgenți față de contravenienți, aplicând exclusiv măsura avertismentului măsura, fără a aplica amenzi cu valoare, mai ales în ceea ce privește abaterile pe linie de circulație rutieră.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *