Poliţiştii locali se pregătesc pentru Timişoara Capitală Culturală Europeană

Poliţiştii locali se pregătesc pentru Timişoara Capitală Culturală Europeană

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Zece polițiști locali din cadrul Serviciilor Ordine Publică și Circulație Rutieră au început de ieri un modul de curs de perfecționare în limba engleză, organizat prin intermediul Asociației Polițiștilor Locali Timișoara.

Cursurile, susținute de profesori de limba engleză din cadrul unei societăți specializată în domeniu, sunt organizate de două ori pe săptămână și sunt desfășurate pe parcursul a trei luni. Polițiștii locali participă la curs în afară orelor de serviciu și și-au exprimat dorința de a învăța bazele limbii engleze în condițiile în care Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei în anul 2021, orașul nostru fiind vizitat de numeroase grupuri de turiști care în majoritate sunt vorbitori ai acestei limbi. Mai mult, prin organizarea acestor cursuri, Poliția Locală Timișoara se alianiază și la sugestiile consilierilor locali participanți la bilanțul instituției organizat anul acesta, când s-a anunțat deja că se au în vedere modalități de îmbunătățire a comunicării dintre polițiștii locali aflați în stradă și turiștii care vin în orașul nostru. La finalizarea acestui modul se intenționează continuarea cursului și cu alți polițiști locali care doresc să se perfecționeze.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *