Polițiștii din Timișoara au lăsat 9 șoferi fără permise de conducere

Polițiștii din Timișoara au lăsat 9 șoferi fără permise de conducere

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii din Timișoara împreună cu jandarmii au organizat, noaptea trecută, o acțiune cu efective mărite în oraș, care a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea vizibilității și autorității polițienești, precum și prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională.

Astfel că, au fost verificate 124 de societăți comerciale, legitimate 988 de persoane și controlate 540 de autovehicule, fiind efectuate 229 de testari cu aparatul etilotest și 9 testari cu aparatul drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 171 de amenzi,  în valoare totală de 38.502 lei. Dintre acestea, 131 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere și 35 de sancțiuni au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, au fost reținute nouă permise de conducere, retrase opt certificate de înmatriculare și constatate cinci infracțiuni. Totodată, au fost acționate două butoane de panică, nefiind constatate nereguli.

Polițiștii vor continua activitățile de verificare și în perioada următoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *