Un polițist angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș riscă ani grei de închisoare. Procurorii DIICOT Timișoara au dispus marți, 5 iunie, reținerea lui Adrian Sav pentru 24 de ore, pentru favorizarea făptuitorului, divulgarea de informații nepublice și luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, polițistul, angajat în cadrul Serviciului de Investigații Criminale până în toamna anului 2017, iar în prezent în Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a sprijinit mai multe grupări infracționale ce acționau în Timișoara prin oferirea de informații legate de eventuale anchete care îi vizează sau de date nepublice.
“Una dintre grupările avertizate de inculpat cu privire la faptul că membrii acesteia sunt monitorizați de DIICOT Timişoara a fost gruparea cercetată într -un dosar penal privind cea mai amplă grupare infracțională de spărgători de lux, ce opera atât la nivelul județelor Timiș, Arad și Caraș-Severin, cât și la nivelul altor județe din țară, specializată în comiterea de furturi la ”pont” din locuințe și spații comerciale“, transmite DIICOT, prin intermediul unui comunicat de presă.
De asemenea, în luna iunie 2017, inculpatul i-a avertizat pe membrii grupării că la data de 21 iunie urmau să aibă loc percheziții domiciliare, informație care le-a permis membrilor grupului să fugă. Totodată, Adrian Sav a furnizat informații din dosarele instrumentate, cu referire la existența unor sume de bani sau bunuri valorificabile de către diferite persoane sau în anumite locații, care puteau constitui veritabile ”ponturi” pentru gruparea infracțională.
“Inculpatul, în calitate de polițist în cadrul IPJ Timiș, avea acces la majoritatea dosarelor instrumentate la nivelul serviciilor unde a activat, poziție din care obținea diferite informații din respectivele dosare, cu referire la existența în anumite locații a unor sume de bani sau bunuri valorificabile, informații pe care le divulga către apropiații din mediul infracțional local. În schimbul acestor informații, inculpatul solicita un procent de până la 30% din sumele obținute în urma derulării unor spargeri în locațiile indicate“, mai comunică DIICOT.
De asemenea, Adrian Sav verifica în bazele de date ale poliției, la solicitarea infractorilor, diferite date legate de domiciliul unor persoane, proprietarii unor autoturisme, informațiile astfel furnizate facilitându-le membrilor grupării stabilirea cu precizie a locațiilor unde intenționau să dea anumite spargeri.
Frecvența cu care polițistul furniza astfel de date nepublice era săptămânală, în schimbul acestor servicii el primind constant diferite sume de bani.
Adrian Sav urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.