Poli Timișoara nu moare!

Poli Timișoara nu moare!

- in Locale, Sport, Stiri
0

În ciuda previziunilor, Poli Timișoara a devenit unul dintre cluburile stabile din punct de vedere financiar din eșalonul secund. Pe lângă aceasta, sub comanda lui Valeriu Răchită și cu jocul prestat de echipa mult îmbunătățită în iarnă, Poli s-a apropiat de zona salvării. De asemenea, a obținut puncte contra unor formații mai bine situate, câștigând și cele două derby-uri ale orașului.

Din nefericire, timpul a fost cel mai mare inamic al nostru, noi având la dispoziție doar 17 etape pentru a sări peste linia retrogradării. În plus, așa cum a fost și în jocul de duminică împotriva Universității Cluj, am fost prejudiciați în mod flagrant și cu arbitraje ”la comandă”, misiunea rămânerii în Liga 2 devenind tot mai grea. Poli are mai departe șanse matematice de a se salva și le va juca până la final. Oricum, indiferent de situație, Poli va evolua corect până în ultima secundă a acestui sezon. Nu vor conta adversarul sau obiectivul echipelor întâlnite. Orice-ar fi, Poli va termina acest sezon cu fruntea sus, mândră că s-a luptat cu onestitate și încredere! Indiferent de deznodământul sezonului, Poli Timișoara va continua să caute soluții pentru continuarea activității! Cei care sunt alături de noi și care au fost în ceasurile cele mai grele lângă club și echipă trebuie să știe că Poli nu va muri!”, explică Radu Birlică, administrator special.