Pista de biciclete de pe malul Begai, a nimanui. ABA Banat nu o mai poate administra

Pista de biciclete de pe malul Begai, a nimanui. ABA Banat nu o mai poate administra

Începând cu luna decembrie a acestui an, nu va mai avea cine să administreze pista de biciclete de pe malul Begăi, care pornește din Timișoara și se termină la granița cu Serbia. Titu Bojin, directorul Administrației Bazinale de Apă Banat a spus că nu se va mai putea ocupa de întreținerea ei. Instituția condusă de Titu Bojin este cea care a implementat proiectul realizării pistei și a avut obligația de a o administra timp de cinci ani, perioadă care expiră în luna noiembrie.

În acest condiții, șeful ABA Banat a solicitat conducerii CJ Timiș să găsească o soluție. “Sunt suficient de multe probleme pe pista de biciclete, obiectul de activitate al Apelor Române nu-i sub nicio formă pista de biciclete. Sunt 30 de biciclete care sunt folosite la ora actuală și sunt prin proiect, dar pe lângă asta sunt suficient de multe necesități pentru întreținerea pistei de biciclete. Noi am avut cinci ani la rând 150.000 de lei pentru administrarea ei, am avut și personalul nostru angajat, care în sarcinile de serviciu a avut ce înseamnă digul. Digul să zicem că nu poate fi preluat, că e în patrimoniul de stat și este în sistemul de apărare național, nu poate trece la altă entitate, dar pista de biciclete obligatoriu să găsim formula de funcționare“, a spus Titu Bojin.

Călin Dobra, șeful CJ Timiș, a ținut cont de sugestiile făcute de Titu Bojin astfel că, cel mai probabil, pista de biciclete, care are o lungime de 37 de kilometri, va fi administrată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș.

Pista de biciclete, fiind pe malul Begăi, este în domeniul public al statului și nu va putea fi preluată de consiliul județean. Dar există o variantă ca de anul viitor Asociația de Turism să administreze pista de biciclete și să dezvoltăm mai intens activitatea pe acea pistă de biciclete, ținând cont că partenerii noștri din Serbia în această perioadă au demarat procedurile pentru realizarea pistei de biciclete de la graniță până la Zrenjanin, ținând cont că în 2020, 2021 vom deschide și un punct de trecere a frontierei la granița cu Serbia, pe apă și pe pista de biciclete“, a președintele CJT, Călin Dobra.