“Naşul PSD” din Consiliul Local Timişoara, liberalul Petrică Folică face din nou zile fripte social – democraţilor. La sfârşitul şedinţei de vineri Petrică Folică a luat cuvântul şi a cerut nici mai mult nici mai puţin decât evacuarea PSD din sediul de pe Splaiul Tudor Vladimirescu. Consilierul liberal şi-a motivat acţiunea susţinând că PSD nu şi-a plătit chiria de când s-au mutat în noul spaţiu.
Pe când era doar un obscur consilier PP-DD, detectivul Folică, a reuşit să ajungă celebru după ce oprit prin votul său vânzarea aceluiaşi sediu către PSD. După aprope doi ani Folică revine în forţă.
„Am cerut rezilierea contractului pentru că nu și-au plătit niciodată chiria. Chiria este de 1.462 de lei pe lună. În contract spune clar că, după 60 de zile de neplată a chiriei, contractul se reziliază. Datoria totală a PSD este de 32.885 de lei”, a spus liberalul Petrică Folică.
Reprezentanţii PSD susţin că Petrică Folică bate câmpii şi nu are informaţiile corecte. Există o datorie, dar mult maimică decât cea invocată de consilierul liberal.