Peste 900 de proiecte, în valoare de 1,1 miliarde de euro, au fost contractate în regiunea de vest

Peste 900 de proiecte, în valoare de 1,1 miliarde de euro, au fost contractate în regiunea de vest

- in Economie, Locale, Stiri
0
apus soare timisoara

Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operațional Regional 2014-2020 numai în Regiunea Vest. Valoarea totală a acestora este de aproape 1,15 miliarde de euro – bani europeni ce au fost sau urmează să fie investiți în regiune, până la finalul acestui ciclu.

La nivel de județe, în Arad au fost atrași peste 219 milioane de euro care au fost investiți în 161 de proiecte. În Caraș-Severin sunt 127 de proiecte cu o valoare totală de 244,19 milioane de euro. Hunedoara are 261 de proiecte finanțate prin Regio-POR 2014-2020, totalizând peste 332 milioane de euro; în timp ce Timișul are 357 de proiecte cu o valoare totală de aproape 350 de milioane de euro.

Investițiile vor ajunge în 119 instituții de învățământ construite, reabilitate sau dotate; 17 ambulatorii și tot atâtea unități de primiri urgențe reabilitate și dotate; 158 de ambulanțe achiziționate; peste 10.000 de apartamente reabilitate termic; peste 40 de centre sociale construite, reabilitate și modernizate și peste 230.000 de persoane sprijinite, din rândul celor care trăiesc în zone urbane marginalizate.

În plus, peste 350 de kilometri de drumuri publice sunt în diferite stadii de reabilitare sau modernizare. Tot cu ajutorul banilor europeni, regiunea va avea peste 220 de mijloace de transport în comun noi, 56 kilometri noi de piste de biciclete și peste 530 km rețea iluminat public creată, modernizată, extinsă.

Tot prin Regio-POR 2014-2020, peste 620.000 de metri pătrați de spații verzi au fost sau urmează să fie create sau modernizate în Regiunea Vest; peste 360 de metri pătrați de infrastructură publică a fost sau urmează să fie reabilitată în stațiunile turistice, iar 25 de obiective de patrimoniu au fost restaurate sau sunt în curs de restaurare.

Și pentru că Regio-POR 2014-2020 se adresează și mediului privat, aproape 500 de IMM-uri au fost finanțate, iar peste 1.700 de locuri noi de muncă au fost generate cu ajutorul investițiilor prin bani europeni.

Regiunea Vest stă foarte bine în ceea ce privește procentul sumei contractate raportat la suma alocată prin program. Să ne reamintim că inițial avusesem alocate 654 milioane de euro, ceea ce era oricum un record pentru regiunea noastră prin Regio-POR, iar suma contractată a ajuns la aproape 1,15 miliarde de euro, cu 78% mai mult, procent ce ne plasează pe locul 2 la nivel național. În ceea ce privește ținta de absorbție, suntem la 96% din ținta pentru acest an, dar ne așteaptă un 2023 în care trebuie să muncim și mai mult împreună cu beneficiarii, pentru ca investițiile să se traducă în rezultate concrete pentru locuitorii regiunii”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *