Peste 800 de copii din vestul țării au învățat cum să evite pericolele internetului

Peste 800 de copii din vestul țării au învățat cum să evite pericolele internetului

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Timp de șase luni, peste 800 de copii din județul Timiș au învățat cum să evite pericolele internetului. Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului STRONG 2, desfășurat de Asociația LOGS, cu sprijinul Ambasadei Franței în România și Institutului Intercultural Francez. În perioada iunie 2024 – ianuarie 2025, asociația a ajuns la 887 de minori vulnerabili din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad, oferindu-le activități de conștientizare și informare non-formală pentru reducerea numărului de victime minore ale traficului de persoane în România.

Alături de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, 72 de profesioniști care lucrează cu minori în domeniul prevenirii traficului de persoane au fost instruiți și au primit instrumente anti-trafic. De asemenea, 14 voluntari, studenți în primul an la Asistență Socială la Universitatea de Vest din Timișoara, au participat în noiembrie 2024 la trainingul “Voluntari în domeniul prevenirii traficului de persoane în România”, desfășurat la Casa LOGS din Lăpușnic, județul Timiș”, a declarat Flavius Ilioni, președintele Asociației LOGS.

Asociația LOGS a organizat două tabere la Lăpușnic, cu un total de 33 de copii, axate pe petrecerea timpului în natură și învățarea prin ateliere de artă și terapie. Cu sprijinul trainerilor și psihologilor specializați, copiii au explorat teme precum siguranța online, limitele personale și emoțiile, dezvoltând o mai bună conștientizare a riscurilor mediului digital.

Pe 18 octombrie 2024, peste 400 de elevi de toate vârstele au participat la Cupa Justiției – Ediția a VI-a, un eveniment sportiv devenit deja tradiție în județul Timiș. Evenimentul, desfășurat la Liceul Teoretic Recaș, a avut ca temă principală siguranța tinerilor, marcând astfel Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane.

LOGS a distribuit 400 de exemplare ale ghidului “Natalia & Robert: Cum să rămânem în siguranță pe internet?” către profesioniști din domeniul social și educațional din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad. Acestea pot fi descărcate gratuit pe site-ul asociației www.grupullogs.ro.

Este pentru al treilea an când Ambasada Franței în România susține proiectele noastre de prevenire și informare a tinerilor privind fenomenul traficului de persoane și siguranța în mediul online, un subiect de interes pentru români, în contextul în care România este pe primul loc în UE la trafic de persoane, conform Eurostat. În perioada 2021-2022, în UE au fost înregistrate 17.248 de victime ale traficului de persoane, o creștere cu 20,5% față de perioada 2019-2020”, a afirmat Flavius Ilioni, președintele Asociației LOGS.

Conform Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, 53% dintre victimele traficului de persoane referite către Centrul Regional Timișoara sunt minori recrutați sau exploatați online. În paralel, un studiu Google recent arată că vârsta medie la care copiii primesc primul smartphone este de 8 ani, aproape jumătate dintre părinți oferind acest dispozitiv între 5 și 8 ani, iar rețelele sociale devin populare după 9 ani, în special în rândul adolescenților. Cele mai utilizate aplicații sunt cele educaționale și jocurile video.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *