Peste 75% din lucrările la noua clădire a Liceului Waldorf din Timișoara, finalizate

Peste 75% din lucrările la noua clădire a Liceului Waldorf din Timișoara, finalizate

Au avansat lucrările la noua clădire a Liceului Waldorf din Timișoara. Primăria anunță că peste trei sferturi din proiect a fost finalizat. Noua clădire ar urma să fie inaugurată în această vară.

Potrivit reprezentanților instituției, constructorul a montat geamurile mari prin care va pătrunde lumina în noile săli de clasă. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape 450 de elevi. În câteva săptămâni va fi gata și fațada de culoare bej și „moss-grey”.

Educația este domeniu prioritar și investim 20% din bugetul de dezvoltare al Timișoarei în construcția și modernizarea de școli și grădinițe. Într-un an și jumătate am ridicat o nouă clădire la Liceul Waldorf, cu săli luminoase unde copiii vor avea condiții de studiu moderne. După finalizarea lucrărilor urmează sa dotăm școala cu mobilier și echipamente”, a spus primarul Dominic Fritz.

Investiția de la Waldorf include atât construcția unei clădiri moderne, cât și dotarea acesteia cu echipamente IT, materiale didactice moderne și materiale specifice pentru documentare. Contractele au fost semnate pentru toate loturile de dotări, iar elevii se vor bucura de bănci și scaune noi, dulapuri moderne, echipamente pentru volei, baschet, handbal, gimnastică, precum și un laborator informatic dotat complet. Valoarea achizițiilor este de 1,2 milioane de lei.

Corpul nou de clădire va avea opt săli de clasă, 12 laboratoare, ateliere și cabinete, o sală multifunctională de mari dimensiuni, două săli afterschool, grupuri sanitare, vestiare, depozitări, cameră centrală termică, holuri de circulații și spații de acces. Noua clădire este prevăzută cu acces adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Valoarea totală a investiției este de aproape 30 de milioane de lei, cu TVA inclus, iar lucrările de execuție sunt realizate de NEDEX GRUP SRL. Șantierul a început în octombrie 2022. Investiția a fost co-finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și se află pe lista de finanțare pentru Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027.

Primăria Timișoara dorește să contracteze finanțarea pentru finalizarea investiției, pentru a absorbi un total de 13,6 milioane de lei, fonduri europene. Astfel, recepția pentru clădire va începe odată cu încheierea noului contract de finanțare”, a detaliat Primăria Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *