Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara a informat că peste 60 de jandarmi, împreună cu efective din cadrul I.P.J. Timiş şi I.S.U. Timiş, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, la meciul de fotbal dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, începând cu ora 20.30.
Accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 18.30 pe bază de bilete, policarduri şi invitaţii, fiind deschise un număr de cinci porţi: E,F,M,N şi I. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Accesul auto în zona stadionului „Dan Păltinişanu” dinspre magazinul Novatim, magazinul Mc Donalds şi strada Cerna, va fi blocat începând cu ora 18.30. Gradul de risc stabilit pentru acest meci este mediu.
Ce recomandă jandarmii?
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.