Peste 55 de companii, ONG-uri, administrații publice sau instituții de stat vor fi prezente la târgul universitar, Zilele Carierei

Peste 55 de companii, ONG-uri, administrații publice sau instituții de stat vor fi prezente la târgul universitar, Zilele Carierei

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității Politehnica Timișoara (UPT) organizează cea de a XXIII-a ediție a evenimentului Zilele Carierei, târg universitar de locuri de muncă prin care se facilitează publicului țintă, respectiv studenți și absolvenți, contactul cu reprezentanți ai companiilor și instituțiilor pentru care sunt pregătiți în UPT.

Evenimentul se desfășoară în zilele de 18 și 19 octombrie, interval orar 10:00-17:00, în Cantina UPT din Complexul Studențesc Timișoara, deschiderea oficială având loc miercuri, 18 octombrie, la ora 11:00. Pe durata celor două zile, peste 55 de companii, ONG-uri, administrații publice sau instituții de stat vor prezenta oferte de practică și angajare pentru studenți sau absolvenți și vor interacționa cu participanții la târg, care vor avea parte de numeroase surprize cu premii pregătite de organizatori.

Printre cele 53 de companii care vor fi prezente se numără Nokia, Continental, Porsche Engineering, Unicredit, OPSWAT, Eviden, Cognizant Mobility, BlueMatrix, Flextronics, Huf România, Atos IT Solutions and Services, Kimball Electronics România, Yazaki Component Technology, Newpharma Development, DM Drogerie Markt, Dar Draexlmaier Automotive și Auchan. Aceștia sunt parteneri strategici care susțin universitatea în efortul de a oferi un sistem educațional de calitate și o trecere spre piața muncii naturală și eficientă. Amintim și prezența Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, a Serviciului de Telecomunicații Speciale, a Serviciului de Informații Externe, a Societății Antreprenoriale Studențești, a Relațiilor Internaționale UPT și a Ligii AC.

Mai multe detalii despre expozanți și eveniment se pot afla pe:

Foto: arhivă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *