Peste 500 de persoane, printre care și consulul general român de la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, au participat sâmbătă, 24 februarie 2018, la ampla manifestare prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Ansamblului de dans popular românesc la Micherechi (Mehkerek), din judeţul Bekes.
Consulatul General al României la Gyula a informat că manifestarea a fost organizată la Casa de Cultură ”Gheorghe Dulău” din Micherechi, comună majoritar românească. Inițiatorii acestei manifestări au fost membri Asociației pentru Tradițiile și Cultura din Micherechi, cu sprijinul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Autoguvernării Românești din jud. Bekes, ai Primăriei locale şi al mai multor instituţii și sponsori locali. În cadrul manifestării au fost comemorați Gheorghe Nistor și Teodor Kovacs, maeștri ai artei populare, de la dispariția cărora se împlinesc anul acesta 30 de ani.
Evenimentul cultural a oferit publicului prezent un regal de dansuri tradiţionale, oferit de către echipe de dans popular din Ungaria, de la Gyula, Aletea (Elek), Chitighaz (Ketegyhaza), dar și un ansamblu venit de la Cluj-Napoca. Punctul culminant al manifestării l-a constituit recitalul de dansuri românești de la Micherechi, oferit de către cei sărbătoriţi, Ansamblul ”Gheorghe Nistor”. Acest ansamblu a evoluat și a fost premiat la zeci de manifestări culturale din Ungaria, România și din alte țări. În data de 21 februarie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a efectuat o vizită oficială în oraşul Oroshaza, din jud. Bekes. În această localitate există o autoguvernare românească.
În prima parte a vizitei, consulul general a fost primit la primăria din localitate de către Zoltan David, primarul localităţii, Istvan Bojtor, viceprimarul localităţii şi Andrea Farkas, preşedintele Autoguvernării Româneşti din localitate. Consulul general, însoţit de oficialii locali, a vizitat apoi şi o întreprindere din localitate, care se ocupă cu industrializarea cărnii, la care muncesc circa 250 de persoane, printre care şi români stabiliţi în localitate.
Gh. M.