Peste 35.000 de timișoreni și turiști, prezenți la evenimentul „Celebrarea orașului” FOTO

Peste 35.000 de timișoreni și turiști, prezenți la evenimentul „Celebrarea orașului” FOTO

A doua ediție a evenimentului „Celebrarea orașului”, organizat în ultimele trei zile la Timișoara, a reprezentat un real succes. Potrivit primarului Dominic Fritz, peste 35.000 de persoane s-au aflat în zona centrală a Timișoarei pentru a participa la acțiunile pregătite.

„Timișoara oamenilor creativi, talentați, cu pasiune pentru orașul lor. Datorită eforturilor lor, peste 35.000 de timișoreni și turiști s-au bucurat de sărbătoarea comunității și a spiritului Timișoarei. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul ca acest weekend să existe. Felicitări celor 71 de organizații și 7 festivaluri care au gândit și pus în practică peste 170 de evenimente, sub coordonarea colegilor mei de la Centrul de Proiecte Timișoara. Mândru de Timișoara”, a declarat Dominic Fritz.

Evenimentul „Celebrarea orașului” a fost organizat în Parcul Civic și Bulevardul I. C. Brătianu, zone din inima orașului care au o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați.

„Celebrarea orașului”, parte din moștenirea Programului Timișoara 2023, este un eveniment finanțat de Municipiul Timișoara, coordonat și organizat de Centrul de Proiecte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *