Peste 2.500 de spectatori la cea de-a patra ediţie Ceau, Cinema! Timişoara – Gottlob

Peste 2.500 de spectatori la cea de-a patra ediţie Ceau, Cinema! Timişoara – Gottlob

- in Locale, Social, Stiri
0

Trofeul Ceau, Cinema! 2017, în valoare de 1.500 de euro, a fost câştigat de filmul „Mister Universo” (Austria-Italia), de Tizza Covi şi Rainer Frimmel. Premiul a fost decis de juriul format din producătorul Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru, care au evaluat cele şase filme din competiţie.

Peste 2.500 de spectatori au participat la cele aproape 30 de proiecţii la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 20 şi 23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

În valoare de 500 de euro şi acordat cu sprijinul Kathrein România, Premiul Publicul, stabilit pe baza voturilor exprimate de spectatori, a fost obţinut de filmul bulgar „Gloria”, de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov.

Trofeul Vitas România pentru film independent sau pentru primul sau al doilea film, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat producţiei italiene „Ultimele lucruri”, debutul tinerei regizoare Irene Dionisio. Premiul a fost decis de echipa Ceau, Cinema! şi Vitas România.De un foarte mare succes la public s-au bucurat proiecţiile de seară, în aer liber, de la Grădina de Vară „Capitol” din Timişoara. Aproape 700 de spectatori au fost prezenţi la gala de deschidere şi la proiecţia documentarului „Planeta Petrila”, în regia lui Andrei Dăscălescu, un record la cele patru ediţii de Ceau, Cinema! Peste 400 de spectatori au văzut la gala de închidere filmul românesc „Mariţa”, de Cristi Iftime, prezentat în premieră în România.