Peste 2.500 de câini și pisici sterilizați gratuit, la Timișoara, în ultimul an

Peste 2.500 de câini și pisici sterilizați gratuit, la Timișoara, în ultimul an

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

În cadrul unui proiect social, peste 2.500 de câini și pisici din Timișoara au fost sterilizați gratuit, în ultimul an. Asociația “Pet Hope”, care a inițiat proiectul “Sterilizăm și Educăm în Timișoara”, alături de un partener din Elveția, anunță că această campanie de sterilizări gratuite continuă.

Potrivit reprezentanților ONG-ului, cele mai multe patrupede sterilizate au fost femele, 1800, deoarece acestea au fost considerate cu risc ridicat de înmulţire, însă şi 700 masculi au beneficiat de serviciile cabinetului veterinar social.

Proprietarii de animale pot să îşi aducă în continuare propriile animale sau pisici fără stăpân pentru a beneficia de o intervenţie chirurgicală sigură, la standarde europene. Pot beneficia de gratuitate, animalele pensionarilor, şomerilor, a familiilor cu venituri reduse, animalele salvate de pe stradă, pisicile fără stăpân sau câinii din jurul firmelor, cu condiţia ca firmele să accepte asumarea animalelor.

Lucrând zi de zi în folosul animalelor, întâlneşti situaţii dintre cele mai diverse. Un caz care m-a impresionat în cadrul proiectului social SET – Sterilizăm şi Educăm în Timişoara, a fost o doamnă care a salvat 7 pisici negre de pe stradă, toate crescute de dânsa cu biberonul. Şi doamna, şi noi, ne-am bucurat că am putut steriliza pisicile, ajutând şi cu transportul lor la cabinet, altminteri acestea s-ar fi înmulţit între ele, neexistând posibilitatea financiară de a fi duse la un cabinet veterinar contracost. Pe lângă sterilizarea pisicilor, doamna a primit din partea NetAP mâncare pentru animale şi câteva obiecte pentru a asigura confortul acestora. Încântată de ajutorul primit, stăpâna animalelor a ajutat la prinderea mai multor pisici sălbatice din zona sa, care au fost sterilizate pentru a nu se mai înmulţi pe domeniul public”, a declarat Alina Văcaru, managerul Asociaţiei Pet Hope Timişoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *